Xerox, lider pe segmentul echipamentelor laser în primele trei trimestre din 2013

Xerox a fost lider de piaţă în primele trei trimestre din 2013 pe segmentul echipamentelor laser office A3 color, înregistrând o creştere de 88% în privinţa cotei de piaţă ca volum şi de 64% ca valoare, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, potrivit datelor IDC. Xerox a avut în această perioadă o cotă de piaţa de 30% ca volum şi de 36% ca valoare.

Spre comparaţie, în această perioadă, pe acelaşi segment, piaţa a avut o creştere de 23% ca volum, iar ca valoare a stagnat.

Echipamentele laser sunt ideale pentru orice tip de companie, mai ales într-un context economic dificil, precum cel pe care îl traversăm acum. Acestea ajută companiile pe de-o parte să îşi îmbunătăţească procesele şi să tipărească lucrări de calitate şi pe de altă parte să îşi reducă substanţial costurile. Pentru a beneficia de avantajele oferite de aceste echipamente, companiile nu trebuie să le achiziţioneze efectiv, ci le pot folosi în baza unui contract de servicii, plătind doar un abonament lunar.

În primele trei trimestre ale anului trecut, pe segmentul echipamentelor laser color şi mono, A3 şi A4, Xerox a crescut mai mult decât piaţa, fiind numărul 1 în privinţa cotei de piaţă ca valoare – 24,4% şi numărul 2 ca volum – aproape 15%.
Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, creşterea a fost de aproape 18% în privinţa cotei de piaţă ca valoare şi de 42% ca număr de unităţi.

„Avem o acoperire foarte bună în rândul companiilor, atât cu produse, cât şi cu servicii şi ne extindem continuu în toată ţara, prin intermediul partenerilor noştri, crescându-ne astfel cota de piaţă”, spune Gabriel Pantelimon, Country General Manager Xerox România. „Avem multifuncţionale care tipăresc color la preţuri de alb-negru, în funcţie de cantitatea de culoare pe pagină, şi, de anul acesta, multe dintre echipamentele Xerox includ şi platforma software ConnectKey, care vine cu un plus de flexibilitate, mobilitate, securitate şi simplificare a fluxurilor de documente. Mobilitatea, accesul la servicii cloud, rapiditate, securizare, costuri reduse şi o calitate superioară de tipărire, sunt unele dintre cele mai importante aspecte, atunci când vine vorba de echipamente de imprimare. Tehnologiile laser sunt cea mai bună alegere pentru a rezolva cerinţele companiilor menţionate mai sus.”

Potrivit datelor IDC, şi pe segmentul de echipamente laser color A3 şi A4, Xerox a înregistrat creşteri în primele trei trimestre ale anului trecut, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012 – 94% în privinţa cotei de piaţă ca volum şi 40% ca valoare, pe o piaţă care a avut o creştere de aproximativ 10%. Xerox a înregistrat în această perioadă o cotă de piaţă de 26,7% ca valoare şi de 19% ca volum.

În primele trei trimestre din 2013, Xerox a fost lider şi pe segmentul echipamentelor laser office A3, în privinţa cotei de piaţă ca valoare (aproape 35%) şi a avut peste 20% ca volum. Compania a înregistrat astfel o creştere de 24% ca valoare faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi de 7% ca volum.

Xerox optimizează procesele de business ale companiilor cu ajutorul unei suite de servicii externalizate şi un portofoliu extins de tehnologii de ultimă generaţie, de la imprimante şi copiatoare, la echipamente multifuncţionale complexe, instrumente software avansate de monitorizare, control şi personalizare a datelor, tipuri diverse de hârtie de birou şi reciclabilă, tonere şi cerneluri patentate.