Xerox a fost inclusă, pentru al optulea an consecutiv, în topul companiilor cu rezultate excelente privind practicile de sustenabilitate. Clasamentul este realizat de EcoVadis, un grup de evaluare a sustenabilității business-urilor globale.
Xerox s-a clasat pe primele poziții (top 1%) în toate categoriile de furnizori, fiind cel mai bine clasat producător din industria sa în ceea ce privește sustenabilitatea. De asemenea, Xerox face parte din top 2% furnizori din categoria producătorilor de computere și echipamente periferice. În fiecare an, 110 țări iau parte la acest studiu, efectuat pe 150 de sectoare de business. Aspectele evaluate sunt politicile corporative, inițiativele și realizările privind mediul înconjurător, respectarea regulilor privind condițiile de muncă, bunele practici de business și lanțurile de aprovizionare.
“La baza companiei noastre a stat întotdeauna impactul pozitiv pe care îl au produsele, soluțiile și serviciile noastre asupra comunităților și a întregii planete,” spune Flor M. Colon, președinte Xerox Corporate Social Responsibility Council.
“Suntem foarte mândri de distincțiile acordate de EcoVadis și vom sărbători asta alături de angajații noștri din întreaga lume.”
Pentru a afla mai multe despre responsabilitatea socială corporativă în cadrul Xerox, accesați raportul de Global Citizenship.